"Am fost angajata acolo"

O cititoare a articolului din 9am.ro despre fata de 34 ani care a murit din cauza suprasolicitarii descrie ce a patit cat timp a fost anagajata la firma Ipsos Interactive Services.

Femeia aceasta mi-a fost colega de munca, iar acum aproape doi ani de zile eram in locul ei. In fine, aproape in locul ei, si anume pe un pat de spital blestemand ziua in care m-am angajat in aceasta firma. Stiu ce inseamna sa stai pe un pat de spital cu masca de oxigen pe fata, sa simti ca iese viata din tine si sa regreti ca n-ai avut puterea sa te opresti la timp. Dar cine mai stia cat e ceasul, daca e zi sau noapte... Stresul, munca solicitanta, deadline-urile stranse si presiunea zilnica exercitata asupra angajatilor m-au bagat la propriu in spital. In aceasta firma se muncea non stop, de la 10 dimineata pana la 3, 4, 5, 6 a doua zi dimineata. Eu personal stateam aproape zilnic pana pe la 9 sau 10 si am reusit de cateva ori si performanta de a pleca la 3 dimineata. Sunt revoltata de minciunile sfruntate pe care le aud la TV ca in firma aia se lucreaza doar 8 ore ... poate daca n-as fi trecut printr-un cosmar as fi inghitit-o. Daca tu ca angajat aveai tupeul sa zici ca nu mai vrei sa stai peste program, ti se zicea ca esti incompenent si ca faci ore suplimentare din cauza ta, nu pentru ca te sunau clientii la 10 noaptea si iti dadeau requesturi care trebuiau executate pe loc. In momentul in care imi era rau de cadeam din picioare si am cerut o zi libera, nu mi s-a dat, pe motiv ca nu are cine sa ma inlocuiasca si ar fi trebuit sa astept o luna de zile pana mi se intorcea colegul ca sa primesc acea zi libera. Peste o luna oricum eram deja in spital ... Din fericire am avut noaptea acasa un atac de panica teribil, am chemat salvarea (la 25 de ani!!!!!), iar a doua zi am anuntat ca imi dau demisia. Nici nu puteam sa-mi imaginez in momentul acela ca abia dupa perioada de preaviz urma sa inceapa cosmarul meu. Am umblat cateva luni bune prin spitale si am inceput sa fiu om normal din nou abia dupa un an de zile ... Si acum am ramas cu atacuri de panica, dar abia acum realizez cat am fost de norocoasa ca m-am oprit la timp si ca Dumnezeu mi-a dat sansa sa ma angajez in alta parte si sa scap de acel cosmar.
In momentul de fata am un mare regret, si anume ca nu am incercat sa fac nimic dupa ce am iesit din situatia asta, poate as fi putut schimba ceva si femeia asta nu mai ajungea in situatia asta. Incerc sa cred in naivitatea mea, ca poate totusi daca faceam public cosmarul prin care am trecut, as fi putut atinge macar un pic constiinta unor sefi din firma respectiva, si poate, acest lucru i-ar fi ajutat sa-si redescopere latura umana si sa vada angajatii ca pe niste semeni, nu ca pe niste animale inhamate la jug. Poate ...
Condoleante familiei!

Comentariul este preluat de aici!