sâmbătă, 23 aprilie 2011

Primavara razbeste

Aici e dovada luptei pe care o duce. In ciuda faptului ca noaptea trecuta, spre dimineata, erau doar 0 gradeC.

Popor de betivani

Iti vine sa crezi ca romanii sunt poporul ala de betivani... dar, NU! Francezii nici nu se gandesc sa bea apa in timpul serviciului:

Oamenii legii din Franţa sunt revoltaţi de noul regulament în lucru la ministerul de Interne care ar putea încheia o lungă tradiţie a poliţiştilor de a consuma cantităţi mici de alcool la masă chiar şi în timpul serviciului, scrie BBC.

Paul Le Guennec, preşedintele sindicatului SGP-FO (sindicatul politiei franceze), a fost foarte vehement în reacţia sa. "Nu cred că şeful poliţiei franceze bea apă în timpul mesei", a declarat el unui ziar francez.


Cititi tot articolul aici.

joi, 21 aprilie 2011

Carcotasii internetului. Azi, Hotel Iaki, Mamaia

E foarte curios cum un hotel de 4 stele, unul dintre cele mai frumoase din Romania, nu-si poate permite sa angajaeze un dezvoltator web respectabil, care sa poata sa le aranjeze div-urile la locul lor, sa nu se mai incalece. Cand te gandesti ca o intrare la piscina la Iaki este 50 lei, cred ca incasarile intrarilor la piscina pe 2 zile ar putea acoperi costurile cu un dezvoltator web profesionist. Si le-ar ajunge cel putin 1 an.
Mai mult, CAUTAREA este sublima .....dar ...
Iar pe site mai gasiti greseli de ortografie si alte minunatii....
www.iaki.ro

Oare un copyrighter profesionist cat ar fi costat? Daca Iaki are un asemenea sait, oare ce sait ar trebui sa aiba un camping?