Imi pare rau ca Dan Stanciu a murit. Sa mori la 35 de ani e dureros. Pentru tine si pentru cei care te-au cunoscut. Mie nu imi vine sa cred ca Dan nu mai este.
Nu-l mai vazusem pe Dan de vreo 10 ani. Ultima data cand am stat de vorba era, cred, intr-o vara cand eu ma intorceam de la mare. Am stat la o cafea amandoi. Acum unul sau doi ani cand am fost pe-acasa mama mi-a zis ca Dan s-a imbolnavit grav intr-o misiune in Bosnia sau in Kosovo. si ca a fost in pragul mortii... dar a trecut peste asta.
Se pare ca nu definitiv. Ceea ce-l imblonavise a recidivat. Si saptamana trecuta Dan a murit. Ieri, 30 martie '10, a fost inmormantat. Nu pot sa cred. M-a sunat Mari sa-mi spuna.
Imi aduc aminte de el in scoala generala. Imi aduc aminte de el la fotbal pe teren la Petrache. Imi aduc aminte de el cand mergam in "practica" agricola toamna, la inceputul anului scolar. Imi aduc aminte cand plecam impreuna la vreo Olimpiada. Impreuna cu fratele lui Mihaita, care mi-a fost coleg de clasa 6 ani, impreuna cu Nicu si Cosmin impreuna cu Alina si altii din scoala.
Imi aduc aminte cand ne intorceam de la discoteca noaptea. O data, cred ca in toamna lui 1994 ne intorceam impreuna pe o ploaie rece de toamna. Hmmmm......
Odihneasca-se in pace!
miercuri, 31 martie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu